Rămân în afara obiectivului

- Advertisement -

Energia Pandurii Târgu Jiu a pierdut și pe terenul echipei CS Caraș Severin, scor 33-26, în etapa a 20-a a Ligii Naționale de handbal masculin și a ajuns la a treisprezecea înfrângere stagională. Păiuș și Roșca au dezamăgit din nou și se pot despărți în vară de gruparea gorjeană. Energia are nevoie de o victorie în ultimele două etape pentru a intra în obiectiv, dar președintele Maioreanu e sceptic în reușita echipei.

Liga Națională de handbal masculin s-a reluat după trei săptămâni de pauză, dar Energia s-a crezut tot în vacanță. Handbaliștii lui Andrieș nu au contat la Reșița decât în primul sfert, echipa gazdă, CS Caraș Severin, obținând un succes care le garantează prezența la turneul final al Cupei României. Președintele Andrei Maioreanu și-a făcut praf jucătorii.

Interii Andrei Păiuș și Ioan Roșca au dezamăgit cel mai mult, iar conducerea ia în calcul rezilierea contractelor celor doi la finalul acestui campionat.

Energia Pandurii Târgu Jiu ocupă locul 9 cu două etape înainte de final și o victorie le-ar asigura, aproape sigur, prezența în primele opt locuri. Președintele Maioreanu nu mai crede însă în realizarea obiectivului.

Oficialii Energiei au început deja formarea unei echipe competitive pentru sezonul următor, având deja două contracte semnate și mai multe contacte cu jucători cunoscuți din Liga Națională.

Articole recente