Mihai Radut a lansat un atac dur la adresa conducătorilor ce s-au perindat pe la Pandurii. „Aici ar fi de discutat mult. Este inadmisibil ce s-a întâmplat acolo, nu am văzut un leu din decembrie 2015 de la ei. Am câştigat toate procesele, cum era logic. În toamnă, după ce fostul preşedinte a plecat (n.r. – Narcis Răducan), cu buzunarele încărcate probabil, m-a sunat domnul Condescu să-i amân până în ianuarie pentru că, dacă nu făceam asta, Pandurii erau suspendaţi, li se interzicea dreptul la transferuri timp de 2 ani, deci am fost de acord. Am semnat o cesiune pe toată suma, să-mi iau banii din drepturile TV. Nu era de ajuns că i-am ajutat ca jucător şi ei nu mi-au plătit salariul, munca pe care am făcut-o pentru ei, am terminat pe podium şi am fost un jucător important. I-am ajutat şi cu suspendarea asta şi interzicerea transferurilor… Dacă nu mă înşel, nici în insolvenţă nu puteau intra dacă nu semnam eu acele documente, dar astăzi suntem în aceeaşi situaţie, 0 lei eu. Unde mai pui că mă dau în judecată tot ei pe mine, pe motiv că încerc să fac fraudă sau ceva de genul, că sunt printre primii la masa credală. E ceva incredibil ceea ce se întâmplă acum cu ţara, cu guvernanţii şi oamenii politici. Aşa a fost şi la Pandurii, tot oamenii din PSD care au condus echipa şi oraşul au dus Pandurii în situaţia asta. E imposibil ca jucătorii să nu fie plătiţi 6 luni într-un an în care au intrat 4 milioane şi ceva de euro în club, în timp ce preşedintele de atunci a încasat 100.000 de euro într-o lună. E incredibil! Plus ceilalţi care şi-au luat bani pe lângă echipă, pentru ce? Nu înţeleg de ce nu-i anchetează nimeni pe oamenii aştia. În fine, pot sa zic decât că mi-e scârbă de ce s-a întâmplat la Pandurii şi în România, cum sunt trataţi jucătorii, fără respect şi fără drepturi”, scrie prosport.


