Aveţi grijă ce primiţi de la politicieni, pentru că riscaţi să ajungeţi în închisoare! Cel puţin asta spun poliţiştii gorjeni, care au dat startul campaniei „Tu decizi! Votează legal”, special pentru oamenii care vor merge la urne pe 9 decembrie. Oamenii legii avertizează că promisiunea, oferirea şi primirea de bani, pentru determinarea alegătorului să voteze un anumit candidat, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la cinci ani.
Campania se adresează gorjenilor cu drept de vot şi, mai ales, tinerilor care împlinesc 18 ani şi votează pentru prima dată. În cadrul acţiunilor vor fi postate 1.000 de afişe şi vor fi distribuite 8.000 de pliante, în special la ţară, dar şi în locurile cu trafic ridicat, în perioada campaniei electorale.
Oamenii legii au luat toate măsurile de siguranţă, în ceea ce priveşte secţiile de votare.
Poliţiştii avertizează că promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze un anumit candidat, dar şi primirea acestora de către alegător, în acelaşi scop, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Şi tentativa se pedepseşte. Bunurile interzise se referă atât la obiectele care au valoare semnificativă, dar şi la alimente şi băuturi alcoolice. Valoarea nu trebuie să depăşească 10 lei, fără TVA pentru fiecare articol.


