Pedeapsă aspră pentru tatăl criminal. Bărbatul din Prigoria, acuzat că și-a violat fiica, înainte să o ucidă, va sta 23 de ani în pușcărie, dacă nu va contesta decizia judecătorilor. Sentința a venit ca un trăsnet pentru soția sa, însărcinată în nouă luni. Femeia spera ca acesta să scape de închisoare și să vină acasă, după ce i-a omorât propriul copil.
Însărcinată în nouă luni, mama fetiței de 13 ani, care a avut parte de o moarte cumplită, i-a transmis criminalului că îl așteaptă acasă. Femeia din Prigoria l-a iertat pe soțul său pentru omor, însă asta nu l-a scăpat de pedeapsă. Aceasta nu s-a constituit nici parte civilă. Acasă mai are patru copii din prima căsătorie, după ce al cincilea a decedat la vârsta de 17 ani, din cauza unei boli grave.
Medicii legiști au stabilit că minora a fost înjunghiată de patru ori în inimă şi în plămâni. Bărbatul în vârstă de 43 de ani a explicat, imediat după comiterea faptei, de la ce a pornit scandalul, înă nu a recunoscut și infracțiunea de viol.


