PSD se modernizează

- Advertisement -

Social democrații gorjeni susțin separarea funcțiilor publice de cele politice pentru că, astfel, va duce la spălarea imaginii pe care o are clasa politică în momentul de față. Aceasta va fi una dintre problemele discutate la Consiliul Național al Partidului Social Democrat. Tot la această ședință se vor mai pune în discuție și modificările care vor fi aduse statutului partidului.

Social democrații consideră că cei care au probleme cu legea să plătească. Acesta ar fi un element care să curețe din imaginea clasei politice care în ultima vreme a fost pătată în fața electoratului, cred politicienii.

Modificările aduse în sânul Partidului Social Democrat vor fi făcute pentru modernizarea organizației politice.

Pe lângă atelierele de lucru și dezbaterile la care vor lua parte, politicienii vor alege noul președinte al Consiliului Național. Delegația din Gorj va fi formată din 20 de membri. La Consiliul Național al PSD vor participa membrii ai acestui for, reprezentanți ai departamentelor dar și alți invitați. Evenimentul politic va avea loc în perioada 20 – 21 martie în capitală, la Palatul Parlamentului.

Articole recente