Liderii Partidului Social Democrat își iau mâna de pe Guvernul Cioloș și aruncă mâța moartă în curtea liberalilor. Sunt ”ipocriți„, susține Nicolae Davițoiu, care îi acuză pe social democrați că au votat tehnocrații la învestire, iar acum nu vor să își asume răpunderea. Pe de altă parte liberalul Pantelimon Manta nu este de acord cu măsurile luate, dar îl apreciază pe primul ministru Dacian Cioloș.
Invitați la Gorjul în direct, Pantelimon Manta și Nicolae Davițoiu au criticat dur Guvernul Tehnocrat, dar și faptul că social democrații se dezic de el.
Președintele Mișcării Populare de la Gorj a declarat că toți cei care au votat Guvernul Cioloș ar trebui să răspundă politic pentru măsurile luate.
Davițoiu este de părere că PSD ar avea posibilitatea depunerii unei Moțiuni de cenzură, dat fiind faptul că are majoritate parlamentară.
Vicepreședintele Partidului Social Democrat, Ciprian Florescu, a declarat că toate partidele parlamentare ar trebui să își asume actuala guvernare. Acesta a vorbit despre capcana în care a căzut țara la învestirea tehnocraților, care nu vor răspunde politic pentru măsurile antisociale.
Este pentru prima dată în ultimii 26 de ani când România este condusă de u guvern neînregimentat politic. Deși există posibilitatea remanierii Guvernului Cioloș, partidele politice care au forța să inițieze o astfel de măsură nu o fac.


