Ieri după amiază, social democrații gorjeni au avut Conferința Județeană a PSD Gorj unde și-au ales cei 54 de delegați care vor participa la Romexpo București, Congresul Național al PSD. Ședința s-a ținut la localul de nunți “Rebecca” din sudul Tg-Jiului. Mai multe mașini Dacia Duster, ale unor primării din județ, au ocupat locurile de parcare din proximitatea localului iar invitaților li s-a pus pe mese cozonaci și suc pepsi, susțin sursele TvSud. Dacă informația conform căreia anumiți primari din județ au venit la ședința de partid cu mașinile de serviciu se va confirma, vom afla cu certitudine în curând.

Nu se știu care sunt cei 54 de reprezentanți aleși cu “unanimitate de voturi” deoarece comunicatorii de la Gorj spun că lista are “caracter intern”. La congresul din 24 August, cei 54 vor trebui să-l susțină pe președintele Mihai Weber pentru ocuparea unei funcții de conducere la nivel central și pe premierul Ciolacu, pentru un nou mandat în fruntea PSD.
“În cadrul Conferinței Județene a Partidului Social-Democrat Gorj, au fost votați cei 54 de delegați care vor participa la Congresul PSD, din data de 24 august. Cu unanimitate de voturi, forul de conducere a adoptat hotărârea privind susținerea președintelui PSD, Marcel Ciolacu, pentru un nou mandat și, de asemenea, s-a votat susținerea președintelui PSD Gorj, Mihai Weber, pentru ocuparea unei funcții de conducere la nivel național. Totodată, conducerea PSD Gorj a făcut analiza rezultatelor de la alegerile locale din data de 9 iunie, concluzia fiind una singură: PSD Gorj a obținut cel mai bun rezultat din ultimii ani, victoria fiind categorică în fața celorlalți competitori electorali, respectiv majoritatea în Consiliul Județean Gorj și câștigarea funcției de primar în 50 de localități, PSD având majoritate în consiliile locale în 35 dintre acestea.”, transmite Biroul de presă al PSD Gorj.


