PSD Gorj: CEO poate porni un grup energetic suplimentar, dacă Sistemul Energetic Național o cere

- Advertisement -

Complexul Energetic Oltenia dispune de capacitatea tehnică, personalul și rezervele de lignit necesare pentru a răspunde unui consum ridicat de energie și ar putea pune în funcțiune inclusiv un grup energetic suplimentar, dacă situația Sistemului Energetic Național o va impune. Informațiile apar într-un răspuns oficial transmis parlamentarilor PSD Gorj de conducerea companiei. Potrivit social-democraților gorjeni, datele furnizate de CEO confirmă importanța capacităților energetice pe cărbune pentru siguranța și echilibrarea Sistemului Energetic Național, în special în perioadele în care ceilalți producători nu pot acoperi necesarul de energie.

În prezent, Complexul Energetic Oltenia operează trei grupuri energetice de câte 220 MW. În perioadele cu un consum ridicat, la solicitarea Operatorului de Transport și Sistem, fiecare grup poate ajunge la o putere de până la 280 MW.

Conducerea CEO arată că societatea dispune și de capacitatea tehnică și operațională necesară pentru punerea în funcțiune a unui grup energetic suplimentar, dacă necesitățile sistemului o vor impune.

Rezerve importante de lignit la Turceni, Roșiuța, Jilț Nord și Rovinari

Conform informațiilor prezentate de PSD Gorj, în termocentrala Turceni se află aproximativ 400.000 de tone de lignit, iar alte circa 160.000 de tone sunt depozitate în carierele Roșiuța și Jilț Nord.

Termocentrala Rovinari ar dispune, la rândul său, de rezerve suficiente pentru funcționarea continuă a cel puțin două grupuri energetice și, dacă situația o va cere, chiar a trei grupuri.

CEO a încheiat deja contracte pentru transportarea lignitului din cariere către termocentrale, în vederea consolidării stocurilor pentru sezonul rece și asigurării combustibilului necesar unui eventual grup suplimentar.

„Aceste date trebuie să fie luate în calcul în orice decizie a Guvernului privind strategia energetică a României și măsurile care se impun în situația de față”, transmit reprezentanții PSD Gorj.

Repornirea grupurilor retrase necesită clarificări legislative

În privința grupurilor energetice retrase din exploatare, PSD Gorj susține că posibilitatea reluării activității există, însă o asemenea decizie presupune clarificarea cadrului legislativ și compatibilizarea măsurii cu Planul de restructurare al CEO, deciziile Comisiei Europene și obligațiile asumate de România prin PNRR.

Social-democrații avertizează că România nu își poate permite să renunțe, în lipsa unor alternative ferme, la capacități de producție care pot fi solicitate în perioadele cu un consum crescut sau atunci când Sistemul Energetic Național are nevoie de echilibrare.

„Nu putem vorbi despre securitate energetică și, în același timp, să renunțăm fără alternative ferme la capacități care pot produce energie atunci când țara are nevoie de ea. Complexul Energetic Oltenia are grupuri disponibile, are lignit și are oameni pregătiți. România trebuie să păstreze această plasă de siguranță energetică”, se arată în comunicatul PSD Gorj.

Conducerea Complexului Energetic Oltenia ar fi confirmat, în răspunsul transmis parlamentarilor, că societatea dispune în prezent de „capacitatea operațională și de resursele de combustibil necesare” pentru a răspunde solicitărilor Sistemului Energetic Național.

PSD Gorj anunță că va continua demersurile pentru protejarea Complexului Energetic Oltenia, menținerea locurilor de muncă și păstrarea capacităților considerate esențiale pentru securitatea energetică a României.

Articole recente