Proxeneta prostituată nu mai suportă arestul

- Advertisement -

Acuzată că a făcut sex pe bani, femeia de 24 de ani din Dolj arestată pentru prostituţie şi proxenetism la Gorj a rezistat doar 10 zile după gratii. Aceasta a formulat astăzi o cerere de liberare provizorie sub control judiciar, care va fi analizată abia miercuri la Judecătoria Târgu-Jiu. În urma cercetărilor, noi amănunte au ieşit la iveală.

Tânăra din comuna Fărcaş a fost reţinută în urmă cu zece zile pentru două infracţiuni. Procurorii târgujieni au stabilit că, în perioada mai-iunie 2013, a întreţinut raporturi sexuale contra cost cu persoane de sex masculin, pe care le acosta în zona parcului de la Coloana infinitului. Inculpata este suspectată şi că a racolat două femei, cărora le-a facilitat practicarea prostituţiei, în sensul că le găsea clienţi pentru practicarea prostituţiei şi negocia preţurile pentru raporturile sexuale. Anchetatorii au descoperit că obişnuia să le ameninţe şi să le agreseze fizic şi le cerea sume de bani pentru a le lăsa să practice prostituţia. Cu toate acestea, astăzi a găsit curajul să ceară instanţei să o pună în libertate, urmând ca verdictul să fie anunţat de magistraţii de la judecătoria Târgu-Jiu. Victimele sale din Mătăsari şi Teleşti sunt acuzate la rândul lor de comiterea infracţiunii de prostituţie.

 

Reporter: Loredana Ficiu

Articole recente