Protestele continuă la Regia de Apă Grea din Dr. Tr. Severin. Peste o sută de angajaţi au participat la un nou protest, cerând Guvernului plata salariilor restante și locuri de muncă. Salariaţii Romag Termo au anunțat că protestele vor fi zilnice până vineri când au autorizație.
Cei peste o sută de angajați care au participat la protest lucrează pe platforma Romag Prod din cadrul RAAN, acolo unde în decursul săptămânii trecute, mai mulți salariați au recurs la greva foamei.
Oamenii au declarat că au renunțat pentru moment la această formă de protest, dar nu exclud posibilitatea să intre din nou în greva foame, dacă Guvernul nu le va rezolva revendicările.
Ultimul angajat de la RAAN a renunțat la greva foamei sâmbătă seara, după ce i s-a făcut rău și a fost transportat la Spitalul din Drobeta Turnu Severin cu ambulanța.
Sindicatele s-au arătat nemulțumite și de lipsa locurilor de muncă în județul Mehedinți. Protestul angajaților RAAN, în fața sediului central din Drobeta Turnu Severin a durat două ore dimineața, în cursul după-amiezii fiind programat un alt miting în aceeași locație.


