Trei angajați ai Complexului Energetic Oltenia au protestat, astăzi, în fața clădirii administrative. După ce și-au vândut casele și terenurile din fața frontului de lucru al Carierei Jilț Nord, oamenii se tem acum, că vor rămâne fără locul de muncă. Deși, contractul de vânzare-cumpărare specifica clar, că după un anumit timp o să fie angajați pe perioadă nedeterminată, se pare că acestă clauză prevăzută în documentul respectiv, nu este respectată.
Încă de la primele ore ale dimineții, cei trei protestatari, din satul Runcurel, comuna Mătăsari, zonă afectată de cariera Jilț Nord au încercat să ia legătura cu conducerea unității miniere, însă nu au primit niciun răspuns. Oamenii sunt disperați că rămân fără un loc de muncă, după ce și-au vândut locuințele și terenurile pentru extinderea frontului de lucru.
Deși, inițial contractul de vânzare-cumpărare prevedea angajare pe o perioadă determinată, de șase luni,iar mai apoi angajare definitivă,clauzele nu sunt respectate, spun aceștia.
Într-un final, după câteva ore de așteptare, reprezentanții CEO au ieșit la discuții, însă fără să stabilească nimic concret. Dacă nu se ia nicio măsură, cei trei protestatarii spun că vor da Complexul în judecată.


