- Advertisement -
Toate radiourile şi televiziunile din România ar putea fi obligate să difuzeze în fiecare zi la ora 7 imnul în varianta integrală, potrivit unei iniţiative depuse la Camera Deputaţilor de doi deputaţi independenţi. Proiectul legislativ, care amendează Legea audiovizualului, este semnat de deputaţii Mihai-Bogdan Diaconu şi Răzvan Tănase. ”Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale aflaţi sub jurisdicţia României au obligaţia să difuzeze în fiecare zi de la ora 7.00 Imnul Naţional al României, varianta integrală”, propun cei doi iniţiatori. Proiectul se află în faza de consultare publică.(A.B)


