Programul,, Laptele și cornul”, continua la o primărie din Gorj

- Advertisement -

O primărie din Gorj a decis să continue programul ,,Laptele și cornul” care a fost suspendat momentan în unitățile școlare din județ. Autoritățile locale din Turburea au hotărât să ofere celor circa 500 de elevi din localitate, din propriul buget, acestă gustare care a fost tăiată din cauza unor probleme apărute la procedura de achiziție. Elevii primesc o dată pe săptămână aceste pachete, iar bucuria este mare.
Comuna Turburea este singura localitate din județ care a decis să continue programul national ,,Laptele și cornul ” în școli.
Primarul din Turburea împreună cu angajații sunt cei care fac pachetele și tot ei le distiribuie elevilor săptămânal. Primesc însă aceste alimente doar cei care merg la școală.
Elevii sunt încântați de mica gustare oferită de primărie.
Profesorii spun că elevii abia așteaptă să deschidă pachetele primite de la autoritățile locale.
Directorul unității de învățământ din localitate salută inițiativa primarului și spune că prin acest mod este redus și abandonul școlar.
Banii pentru continurea acestui program în comuna Turburea au fost repartizați de către Consiliul Județean, iar autoritățile locale au demarat programul individual.

Articole recente