Pandurii sunt revoltați de faptul că sunt obligați să joace în 48 de ore meciurile decisive pentru Europa. Trupa lui Pustai trebuie să joace luni seara la Chiajna, iar miercuri, de la 21:30, cu Astra, acasă, jocuri capitale pentru obiectivul european al formației din Târgu Jiu. „Liga nu ne respectă”, afirmă Pîrvulescu.
Liga e părtinitoare în acest final de sezon. Pandurii se vede obligată să joace două meciuri în, practic, două zile, în timp ce contracandidatele Astra și Petrolul vor avea o zi în plus de odihnă. Dinamo e cea mai favorizată. Joacă vineri cu Viitorul Constanța, apoi marți la Galați.
Oficialii gorjeni acuză Liga lui Mitică că i-a tratat ca pe ultima echipă.
Pandurii s-au resemnat și nu cred că se mai schimbă ceva.
Chiajna – Pandurii e transmis de Dolce Sport la fel ca jocul Gaz Metan – Rapid, programat vineri. Deși acest meci din urmă nu are nici o miză, Liga l-a programat vineri pentru că Eric de la Mediaș are nuntă în weekend.
Dacă Pandurii trebuie să joace de două ori în 48 de ore, Petrolul și Astra au trei zile la dispoziție între meciuri. Oficialii LPF au interese ca alții să termine pe locul 2.Vali Alexandru, secretarul general al LPF a fost conducător la Petrolul și e suspectat că trage sforile pentru găzari.
Pandurii regretă acum și mai mult eșecul cu FC Brașov, care ar fi adus matematic calificarea în cupele europene.
Chiar și în aceste condiții vitrege, Viera nu vrea să dea cu piciorul la munca de un an de zile.
Pandurii joacă la Chiajna luni, de la 19:30, iar miercuri, de la 21:30 primește la Târgu Jiu vizita Astrei.
Reporter: Cristi Peptan


