- Advertisement -
Veşti bune de la meteorologi! Începând de mâine se anunţă încălzirea treptată a vremii, cu maxime care vor ajunge până la 12 grade Celsius şi minime care vor avea valori pozitive. Specialiştii spun însă că după soare urmează ninsoare la Gorj.
Potrivit meteorologilor, în weekend, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru prima jumătate a lui ianuarie.
Mare atenţie trebuie să fie acordată în trafic, întrucât noaptea şi dimineaţa se anunţă ceaţă. De ninsori nici nu poate fi vorba deocamdată.
Şoferii sunt sfătuiţi să circule cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum.


