Profesorii intră în GREVĂ GENERALĂ!

- Advertisement -

Sindicatele din învățământ au transmis, astăzi, că vor intra în grevă de avertisment miercuri, între orele 11:00 – 13:00 și grevă generală pe 22 mai a.c. . La nivelul județului Gorj, mai mult 80% dintre salariații din educație s-au declarat de acord cu această formă de protest.

„În urma referendumului organizat de cele două federații din învățământul preuniversitar, peste 160.000 de membri de sindicat s-au pronunțat pentru declanșarea grevei generale. Acțiunea va fi precedată de o grevă de avertisment de 2 ore pe 17 mai, în intervalul orar 11:00 – 13:00”, au transmis reprezentanții Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.

Articole recente