Fostul profesor de religie de la Colegiul Comercial Virgil Madgearu, din Târgu-Jiu, a fost trimis astăzi în judecată! Laurenţiu Bîcoi a mai primit o veste proastă după verdict. Instanţa l-a anunţat pe bărbatul acuzat de cămătărie şi şantaj că va sta după gratii şi în timpul procesului. Anchetatorii au stabilit că victimele sale erau ameninţate cu moartea.
Laurenţiu Bîcoi a fost trimis astăzi în judecată pentru şantaj, după aproximativ o lună de cercetări. Ulterior, Judecătoria Târgu-Jiu a analizat şi măsura de arestare preventivă, dispusă pe 22 noiembrie.
Acesta a fost prins în flagrant în timp ce încasa 300 de lei ca dobândă de la o femeie pe care o împrumutase cu 1500 de lei. Instanţa a stabilit ca următorul termen, de fond, să aibă loc la data de 22 ianuarie 2014. Hotărârea de astăzi poate fi atacată cu recurs de către fostul profesor de religie. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu au stabilit, după ce l-au reţinut pentru 24 de ore, că în cursul anului 2012 a împrumutat o altă parte vătămată cu suma de 13.000 lei, pentru care a perceput o dobândă de 20% şi pentru care a fost achitată suma de 15.600 de lei.
Fostul profesor de religie a fost dat afară din învăţământ, pentru că ar fi făcut bişniţă cu elevii.


