Amenzi usturătoare și produse retrase de la comercializare! Cu asta s-au ales zeci de operatori economici din Gorj, care nu au respectat legea. În vizorul comisarilor de la Protecția Consumatorilor s-au aflat jucăriile, îmbrăcămintea, lactatele, dar și evenimentele organizate cu ocazia zilelor orașelor. Aceștia au retras de la vânzare mai multe kilograme de produse alimentare și au aplicat amenzi de peste 55.000 de lei într-o singură lună.
Comisarii de la Protecția Consumatorilor au verificat 84 de operatori economici. Ca urmarea a neregulilor depistate, aceștia au aplicat amenzi în valoare de peste 55.000 de lei și au retras de la comercializare peste zece kg. de produse alimentare. Abaterile constatate au fost legate de informarea incompletă a consumatorilor, lipsa traducerii în limba română, neafișarea prețurilor și tarifelor într-un mod vizibil, nerespectarea condițiilor în cadrul termenului de garanție și comercializarea produselor fără afișarea datei durabilității minimale.
Reporter: Alexandra Cruceru


