Produse contrafăcute, retrase de la vânzare

- Advertisement -

Politişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au organizat ieri, în Craiova,  o acțiune pentru prevenirea și combaterea activităților de comerț cu produse contrafăcute. Oamenii legii au verificat opt societăți comerciale și au aplicat sancțiuni în valoare de 10.000 de lei.

În urma unui control efectuat de polițiști la punctul de lucru al unui agent economic din Craiova, s-a constatat că reprezentanţii magazinului aveau expuse spre comercializare, 200 de articole vestimentare, care purtau însemnele unor mărci înregistrate, pentru care nu s-au putut prezenta documente de originalitate sau autenticitate. Produsele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, în cauză poliţiştii întocmind acte premergătoare pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

Articole recente