Proceduri noi pentru pacientii COVID-19

- Advertisement -

Reguli noi pentru pacienții suspecți de COVID-19. Potrivit noilor proceduri ale Ministerului Sanatatii, un pacient cu simptome de coronavirus , rămâne în primul rând acasă, sună la 112 și la medicul de familie, apoi așteaptă ambulanța. Totodată, pacienții asimptomatici, dacă stau în izolare acasă, vor fi declarați vindecați de medicul de familie, iar acest lucru pentru a se elibera presiunea pusă pe medicii din spitale.

Pacientul cu simptome de COVID-19 va sta acasă, va suna la 112 și la medicul de familie, apoi va aștepta ambulanța, care îl va transporta la spital pentru o examinare a simptomelor. Formele medii și severe vor fi internate în spitale care au terapie intensivă, iar perioada de internare o stabilește medicul. Totodată, asimptomaticii vor fi izolați acasă sau în spital, tot în funcție de decizia medicului.
Vindecarea asimptomaticilor va fi stabilită de medicii de familie și nu vor mai fi retestați după cele 14 zile de izolare.
După perioada de izolare de 14 zile, persoanele asimptomatice nu vor mai fi retestate și își vor putea relua activitatea, cu condiția ca alte zece zile, după cele 14 zile de izolare, să păstreze distanța față de colegi, de exemplu, și să poarte mască.

Articole recente