Probleme la contractul de lignit

- Advertisement -

Complexul Energetic Oltenia nu a livrat decât 400 de mii de tone de cărbune către Serbia din totalul de 1,2 milioane. Contractul încheiat de compania energetică are ca dată de finalizare luna aprilie, însă reprezentanții gigantului energetic sunt optimiști că, în perioada următoare, livrările de lignit vor decurge mai bine. Managerul CEO, Laurențiu Ciurel, spune că există probleme cu transportatori în acest moment, pentru că nu au fost plătiți de firma care a câștigat licitația.

Deși nu mai este foarte mult timp până când contractul cu sârbii se va încheia, CEO nu a vândut decât 400 de mii de tone de cărbune, fapt recunoscut chiar de șeful companiei energetice, Laurențiu Ciurel.

Ciurel a mai spus că există probleme cu plățile către transportatori. Șeful gigantului energetic a dat asigurări că CEO își va recupera banii indiferent dacă contractul va fi respectat sau nu.

În cazul în care nu se va livra cantitatea de 1,2 milioane de tone de cărbune în Serbia, atunci pentru minerii din zona Motru vor apărea probleme, pentru că lignitul extras aici ajunge în țara vecină.

Articole recente