Prins la frontieră

- Advertisement -

Un adolescent sirian în vârstă de 16 ani a fost prins la frontiera din Calafat în timp ce încerca să treacă granița folosindu-se de acte false. Totul a ieșit la iveală la controlul vamal, iar individul a fost preluat de autoritățile bulgare pentru continuarea cercetărilor.

Totul s-a întâmplat la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat. Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Giurgiu – P.T.F. Calafat au efectuat un control în urma căruia sirianul a prezentat la controlul de frontieră un document de călătorie eliberat de autoritățile bulgare aparținând altei persoane. Persoana respectivă încerca să pătrundă pe teritoriul României cu acte care s-au dovedit ulterior a fi false. Acesta se afla în mașina unui cetățean bulgar în vârstă de 35 de ani. Polițiștii au verificat documentul de identitate și au constatat că persoana prezentă la controlul de frontieră nu este una şi aceeaşi cu cea din fotografia aplicată pe cartea de identitate. Cu ocazia cercetărilor, s-a stabilit că individul este cetăţeanul sirian Mokdad B., în vârstă de 16 de ani. Poliţiştii de frontieră i-au întrerupt călătoria, acesta fiind preluat de autorităţile bulgare în vederea continuării cercetărilor și luării măsurilor legale ce se impun.

Articole recente