Prins cu o bicicleta furata

- Advertisement -

Un tânăr de 22 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a fost prins în flagrant după ce a furat o bicicletă! Când a observat că polițiștii se află pe urmele sale, hoțul a încercat să fugă. Potrivit anchetatorilor, tânărul se deplasa cu o bicicletă, de culoare neagră, pe raza localității, iar la observarea polițiștilor a încercat să abandoneze bicicleta, cu intenția de a se sustrage.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că tânărul ar fi sustras bicicleta de la parterul unui bloc, din municipiu. Cel în cauză a fost condus la sediul poliţiei, pentru continuarea cercetărilor și stabilirea întregii activităţi infracţionale. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Articole recente