Primesc apă la program

- Advertisement -

Localnicii din comuna Arcani primesc apă cu porția. Asta după ce fântânile au secat în urma  lucrărilor de excavare de pe râul Sohodol, spun localnicii care sunt extrem de supărați. Se întâmplă și acum la începutul toamnei, dar și pe timpul verii. Localnicii nu mai știu ce să facă pentru ca apa să revină în fântâni, însă sunt hotărâți să meargă în fața prefectului pentru a se găsi o soluție.

Problema fântânilor care au secat din cauza excavărilor efectuate pe apa Sohodolului este cunoscută  atât de autoritățile locale, cât și de cele de la nivelul județului Gorj, însă nimeni nu a luat vreo măsură pentru ca situația să fie remediată. Localnicii sunt foc și pară din cauză că le-au secat fântânile. Oamenii spun că nici la pompele stradale nu au apă tot timpul.

Primarul comunei Arcani, Vasile Popescu, nu este străin de problema apei din localitatea pe care o conduce. Mai mult decât atât acesta recunoaște că localnicii primesc apă la program.

Oamenii sunt hotărâți să se prezinte în fața prefectului județului Gorj pentru a-și spune păsul în speranța că vor fi găsite soluții ca apa din fântânilor lor să nu mai sece. Ei spun că, dacă nu se face ceva pentru a opri aceste probleme cu apa, comuna Arcani va ajunge o a doua Sahara.

Articole recente