Primele interceptări în dosarul „Rezerva de mobilizare”

- Advertisement -

Directorul de producţie de la Uzina Mecanică Sadu a fost pus în libertate de judecători. Acesta a fost reprezentat în instanţă de avocatul Dan Voinea, procurorul în procesul soților Ceaușescu. Hotărârea magistraţilor de la Tribunalul Gorj a fost atacată astăzi cu recurs, urmând ca verdictul să fie dat la Curtea de Apel Craiova, săptămână viitoare, la fel ca în cazul lui Lori Boian şi al lui Nicolae Dijmărescu. Între timp au apărut şi primele discuţii telefonice dintre suspecţi.

Lori Boian, Nicolae Dijmărescu şi Gabriel Bogdan au petrecut în această săptămână 24 de ore în arestul Poliţiei Gorj, după care au fost puşi în libertate de către judecătorii de la Tribunalul Gorj. Aceştia, dar şi un alt fost director de la Uzina Mecanică Sadu, cercetat în libertate de la început, sunt suspectaţi de instigare, acuzaţia fiind că ar avea legătură cu diminuarea produselor din rezerva de mobilizare, fără aprobare legală. Potrivit informaţiilor din referatul întocmit de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, aceste materiale ar fi fost folosite în fabricarea de muniţie, care ulterior era valorificată. Au apărut deja şi discuţii telefonice.

Între timp, şi directorul de producţie a fost pus aseară în libertate, fiind obligat, la fel ca şi Boian şi Dijmărescu, să nu plece din ţară în următoarea lună.

Gabriel Bogdan va trebui să se prezinte la organul de urmărire penală sau după caz, la instanţa de judecată, ori de câte ori va fi chemat.

Articole recente