Primele imagini de la percheziţii

- Advertisement -

Imagini spectaculoase surprinse în timpul percheziţiilor făcute la locuinţele unor dealeri de droguri, din Gorj, Dolj şi Bucureşti. În urma descinderilor, 12 persoane au fost reţinute pentru 24 de ore şi vor fi prezentate în această seară în faţa judecătorilor de la Târgu-Jiu, cu propunere de arestare preventivă.

Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj şi procurorii DIICOT de la Târgu-Jiu au reuşit să dea de urma unei reţele care s-a specializat în trafic şi consum de droguri de mare risc şi substanţe psihoactive. Anchetatorii au descoperit, în urma celor 16 percheziţii, că suspecţii acţionau pe raza municipiului Bucureşti și a județelor Gorj și Dolj.

Peste 25 de persoane sunt bănuite de consum şi trafic de droguri, însă, deocamdată, numai 12 au ajuns în arest. Acestea au vârste cuprinse între 19 şi 32 de ani. Surse din rândul anchetatorilor susţin că erau efectuate comenzi online din municipiul Craiova, coletele primite fiind ulterior distribuite dealerilor de droguri din judeţul Gorj. Apoi ajungeau pe piaţa consumatorilor de droguri. Aceleaşi surse mai spun că printre suspecţi se află şi copiii unor persoane cunoscute din Gorj.

Articole recente