Angajații Complexului Energetic Oltenia vor beneficia de prime de sfârșit de an. 750 de lei este valoarea primei încasate de salariații Complexului. Decizia conducerii unității a fost comunicată în această dimineață sindicaliștilor convocați de managerul Laurențiu Ciurel. De asemenea, nu vor exista nici zile neplătite în vacanța de iarnă. În schimb, numărul salariilor compensatorii pentru angajații pensionabili s-a redus la maxim șase.
Perioada deosebit de bună din această lună în care Complexul Energetic Oltenia a vândut peste 2000 de MW a condus la posibilitatea acordării de stimulente financiare pentru angajații companiei, la final de an. Laurențiu Ciurel, managerul complexului, a invitat, astăzi, liderii sindicali cu care a dezbătut, pe de o parte, problema primelor, iar, pe altă partea, cea a programului de sărbători.
Este peste așteptările lor, susțin reprezentanții sindicali.
Liderii Federației Naționale Mine Energie au fost luați prin suprindere de anunțul privind acordarea primelor de sărbători, pentru că aceștia se pregăteau de proteste.


