Prime cadou de paște pentru angajații CEO

- Advertisement -

Minerii și energeticienii din cadrul Complexului Energetic Oltenia vor beneficia de prime de Paște sub formă de tichete valorice. Fiecare angajat va beneficia de tichete în cuantum de 700 de lei.

Conform Contractului Colectiv de Muncă, în  cadrul şedinţei dintre conducerea CEO şi sindicate, a fost negociată prima pentru sărbătorile de Paşte, în valoare de 700 de lei, care va fi acordată celor aproximativ 19.000 de angajaţi ai CEO. Acordarea tichetelor se va face începând cu data de 26 aprilie, și vor fi sub formă de tichete cadou. Acestea vor fi acordate pentru sărbătorile importante și fac parte din cel de-al doilea pachet de performanță accesat de conducerea complexului, după ce primul a fost pierdut din cauza nerealizărilor.

Articole recente