Bucuria copiilor spune totul: primarul Morega a oferit ghiozdane și echipament sportiv elevilor din Motru

- Advertisement -

Cuvintele sunt de prisos atunci când bucuria copiilor spune totul. În prima săptămână a noului an școlar, primarul Municipiului Motru, Cosmin Morega, a oferit din partea sa și a familiei sale ghiozdane complet echipate cu rechizite și seturi de echipament sportiv unor elevi din localitate aflați în dificultate.

Așa cum am spus la început de an școlar, eu și familia mea vrem să aducem bucurie celor care chiar au nevoie de un ghiozdan cu rechizite și echipament sportiv. Să dăruiești nu este greu!”, a declarat edilul, subliniind importanța gesturilor simple care pot face diferența în viața copiilor.

În același context, primarul a reamintit că educația rămâne o prioritate pentru administrația locală din Motru:

Educația rămâne prioritatea noastră, iar pentru asta, municipalitatea a investit constant în reabilitarea și dotarea unităților de învățământ din Motru, pentru ca toți copiii să învețe în condiții cât mai bune. Succes în noul an școlar!”, a transmis Cosmin Morega.

Acțiunea edilului vine în completarea eforturilor administrației publice de a sprijini procesul educațional și de a asigura șanse egale pentru elevii din comunitate.

 

Articole recente