Primarul cere explicații șefului Poliției Locale. Romanescu: ”Este un incident regretabil”

- Advertisement -

Primarul municipiului Tg Jiu, Marcel Romanescu i-a cerut explicații șefului Poliției Locale Tg Jiu, după ce acesta a fost acuzat că a scuipat un cetățean, care îl filma. Florin Băluță a declarat că nu l-a scuipat pe bărbat, ci a simulat acest lucru, când a trecut pe lângă el, ca să-și arate dezaprobarea față de acțiunile pe care le face.

 

Șeful Poliției Locale Tg Jiu a fost acuzat de un târgujian cu un trecut controversat, că l-a scuipat. Florin Băluță a fost urmărit, vineri, de bărbatul care susținea că are ”telespectatori”, curioși să afle cum a intrat familia acestuia, în posesia unui teren. Băluță a declarat că a simulat că scuipă, lângă cel care transmitea live, ca să-și arate dezacordul pentru modul în care este abordat, susținând că același cetățean l-a hărțuit și acasă, unde se aflau și copii minori.

Primarul Marcel Romanescu a declarat, azi, că a cerut explicații șefului Poliției Locale.

Cetățeanul care susține că a fost scuipat a fost acuzat, în urmă cu câțiva ani, de scene onanistice, filmate de față cu doi minori

Articole recente