Situație extremă la Primăria Alimpești, acolo unde autoritățile se văd în situația de a restitui aproape 200.000 de euro. Banii reprezintă valoarea investiției făcute la centrul de informare din localitate. Situația s-a creat din cauza faptului că autoritățile locale nu voie să angajeze persoane care să se ocupe de centru. Prefectul județului, Radu Claudiu Teodorescu a participat astăzi la o întâlnire cu ministrul afacerilor externe, căruia îi cere sprijinul.
Centrul de informare de la Alinpești este finalizat în totalitate. Bani au fost obținuți printr-un proiect cu finanțare europeană, însă Primăria Alimpești este în situația limită de a suporta în totalitate valoarea investiției. Și asta pentru că orice angajare este blocată la acest moment de Guvern, iar pentru funcționarea centrului ar fi nevoie de două persoane. Autoritățile mai au la dispoziție aproximativ 10 zile să angajeze cele două persoane, după care va începe procedura de recuperare a banilor de către finanțator. Este vorba de nu mai puțin de peste 800 de mi de lei, adică aproape 200.000 de euro.
Situația este una extremă, recunoaște și reprezentantul Guvernului în teritoriu, Radu Teodorescu. Prefectul de Gorj a declarat că astăzi va participa la o întâlnire cu ministrul afacerilor externe și va încerca găsirea unei soluții în acest caz.
În situația în care va fi forțată să dea banii înapoi, Primăria Alimpeși nu ar avea de unde să suporte această investiție, după cum a declarat primarul localității, Elena Mosor. Valoarea este mult mai mare decât încasările pe care bugetul local le realizează anual.


