Primari excluși, refuzați

- Advertisement -

Dacă vom ajunge la concluzia că cei trei primari trebuie să fie în partid, vor fi în partid, a declarat Dan Vâlceanu, noul președinte al Partidului Democrat Liberal.
Liderul interimar a mai spus că se va reveni asupra mai multor decizii luate de fost conducere.

Răsturnare de situație la PDL. Dacă până acum primarii dați afară de Ion Cupă abia au așteptat să plece,  acum, noua condere a partidului nu este sigură că îi mai dorește pe trădători. Mesajul dat aseară de președintele interimar Dan Vâlceanu, este unul cât se poate de tranșant.

Decizia nu se ia de unul singur, susține noul președinte. Aceasta va fi luată în Biroul Permanent Județean, asta după ce va fi consituit.

Doi dintre cei trei primari excluși, respectiv Ion Bârcă și Dănuț Bălu, au fost invitați la întâlnire cu Flutur și Marian Jean Marinescu. Surse din interiorul PDL susțin însă că liderii partidului nu mai sunt interesați de recuperarea acestora.

Articole recente