Primari chemați la Parchet

- Advertisement -

Primarii reţinuti în luna decembrie pentru că ar fi primit mită de la reprezentanţii societăţii Ydail pentru a atribui lucrări din bani publici au fost chemaţi astăzi, din nou, la Parchet. Procurorii i-au anunţat pe edili că li se prelungeşte controlul judiciar, interdicţie ce stabileşte, inclusiv, să nu părăsească ţara.

Printre cei citaţi se numără și primarul din Silvilești, Sorin Bucurescu, care este acuzat că, în calitate de ordonator principal de credite, a pretins și primit de la Șandru Ștefan Doru, împuternicit al SC YDAIL CONSTRUCT SRL, bani pentru ca instituţia publică să încheie contracte cu societatea respectivă.

Edilul a declarat că pentru acest lucru a făcut și o cerere la Parchet pentru a putea să se deplaseze la București cu privire la rezolvarea unor probleme la ministerul Dezvoltării Regionale.

Primarul din Bărbătești, Mangu Adrian, nu a vrut să dea declarații cu privire la audierea sa la Parchet, considerând că sunt probleme personale.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului GORJ, Cristina Ciobanu, a confirmat motivul pentru care primarii au fost chemaţi la audieri.

Firma despre care se spune că ar fi fost abonată la bani publici în mai multe localităţi din judeţ, a fost administrată, în trecut, de fostul primar al orașului Turceni, Ion Iordache. Procurorii susțin că, în perioada ianuarie – decembrie 2015, edilii, folosindu-se de funcțiile pe care le ocupă, ar fi pretins și primit diferite sume de bani pentru atribuirea și derularea unor contracte de prestări servicii, precum și pentru efectuarea de plăți pentru lucrările făcute de administratorii unor societați comerciale. Sumele primite drept mită ar fi de aproximativ 400.000 de lei.

Articole recente