Scandal cât primăria în comuna doljeană Mîrșani! Un consilier local susține că edilul-șef îl obliga să-l masturbeze câte 15 minute, în biroul instituției pe care o conduce. În replică, întâiul gospodar Constantin Ghencioiu spune că Turlea vrea doar să se răzbune după ce a fost pensionat. Corpul de Control al primului ministru a trimis, la Prefectura Dolj, o adresă prin care cere o anchetă în acest caz.
„Cum o făcea? Era parșiv. Mă ademenea în biroul său, spunând că are de lucru. Închidea ușa, se dezbrăca la pantaloni și îmi arăta moșorul lui. Hai la deal, mă, îmi spunea el! Eu rușinos, că suntem amândoi născuți în 1948. Eu doar cu două degete îi atingeam moșorul. El, spunea: «Saltă-te, mă, la deal! Ia-o cu toată mâna! Mă chinuiam 15 minute»”, a spus Costel Turlea, consilierul local din Mîrșani, pentru evz.ro. Declarații uimitoare în JURNAL! (L.F.)
( FOTO: Costel Turlea. Sursa: evz.ro)



