Drumarii au intervenit de azi-noapte pe Transalpina, ca urmare a ninsorilor înregistrate în ultima perioadă în zona montantă. Utiliajele de deszăpezire au funcționat până dimineață, astfel încăt astăzi drumul până în zona Rânca era curățat. Autoritățile locale spun că mai așteaptă alte căderi de zăpadă, motiv pentru care îi avertizează pe șoferi să nu se aventureze fără ca mașinile lor să fie echipate corespunzător.
Încă de la căderea primilor fulgi de nea, drumarii au pus în funcțiune utilajele de deszăpezire, astfel încât șoseaua să fie practicabilă. Astăzi se circula în condiții de iarnă pe drumul spre Rânca, iar șoferii sunt rugați să conducă cu prudență. De dimineață, stratul de zăpadă măsura peste 15 centimetri.
Reprezentanții Secției Drumurilor Naționale spun că s-a intervenit pe parcursul întregii nopți pentru a nu se ajunge în situația de a se închide circulația.
Primarul orașului Novaci, Dumitru Leuștean, a declarat că prima ninsoare nu i-a luat prin surprindere.
Cu toate avertizările autorităților, au existat și incidente. O mașină a rămasă înzăpezită pe Transalpina.


