Reacţie surprinzătoare după acuzaţii extrem de grave! Omul de afaceri Nicu Creţu a făcut astăzi primele declaraţii, după trimiterea în judecată pentru dare de mită. Deşi procurorii spun că ar fi cinstit profesorii ca să-i ajute copiii să obţină note mari la BAC, acesta susţine că nu a dat niciodată şpagă. Procurorii au cerut, în această dimineaţă, la Tribunalul Gorj, ca patronul din Târgu-Jiu să rămână sub control judiciar , iar lucrările fiilor săi să fie anulate.
Omul de afaceri Nicu Creţu s-a prezentat astăzi, la Tribunalul Gorj, alături de cei trei directori trimişi în judecată pentru luare de mită. Acesta a negat toate acuzaţiile care i se aduc în ceea ce priveşte examenul de Bacalaureat, susţinut în sesiunea de vară de cei doi fii ai săi.
Procurorii l-au trimis în faţa instanţei sub acuzaţia de dare de mită. Astăzi, la primul termen au cerut să fie menţinută măsura controlului judiciar pentru Nicu Creţu şi Vasile Udroiu, directorul adjunct al Liceului Energetic din Târgu-Jiu. Acesta a făcut parte din comisia de examen şi ar fi recunoscut că i-ar fi învăţat pe cei doi elevi ce semne să facă pe lucrările de matematică. În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată şi cei doi directori de la liceul Tehnologic Bustuchin, Claudiu Perescu şi Elena Popescu, cercetaţi pentru luare de mită la Evaluarea Naţională.
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Gorj au anunţat astăzi primele măsuri în acest caz.
Procurorii solicită şi anularea lucrărilor la limba română ale celor doi fii ai lui Nicu Creţu, înscrişi, între timp, la facultate. Acuzaţiile procurorilor i-au revoltat pe unii dintre părinții absolvenților care au susţinut examenul anul acesta
Verdictul va fi stabilit de judecătorii de la Tribunalul Gorj. Anchetatorii au precizat că lucrările la probascrisă la limba română ale gemenilor lui Nicu Creţu ar fi fost înlocuite după examen, iar semnătura profesorilor supraveghetori a fost falsificată. La proba de la matematică, acuzaţia este că cei doi elevi ar fi fost lăsaţi să copieze rezolvarea subiectelor.


