Prima de Paște, în pericol

- Advertisement -

Expirarea contractului colectiv de muncă al angajaților Complexului Energetic Oltenia nu îi afectează, cel puțin pentru moment, pe salariații companiei. Totuși, în cazul în care noul document nu se va semna până la Sărbătorile Pascale, atunci minerii și energeticienii riscă să nu mai primească bonusul financiar oferit cu această ocazie. Vicepreședintele Federației Naționale Mine Energie, Dan Pârvulescu, spune că, până pe 28 februarie, drepturile angajaților nu se vor pierde.

Pe 19 februarie a expirat contractul colectiv de muncă al angajaților din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Directoratul CEO a decis ca până la data de 28 februarie, salariaţii să nu-și piardă din drepturile financiare. Liderii de sindicat sunt optimiști și spun că, în cel mai scurt timp, noul CCM se va semna. În cazul în care cele două părți nu vor ajunge la un numitor comun până la Sărbătorile Pascale, atunci minerii și energeticienii riscă să nu primească prima.

În cadrul Complexului Energetic Oltenia își desfășoară activitatea aproximativ 19 mii de angajați, care ar urma să fie afectați dacă sindicatele și administrația nu vor ajunge la un numitor comun cât mai repede.

Articole recente