Priescu (AUR): „Azomureș ne arată că se poate! CE Oltenia poate fi salvat dacă soluțiile AUR vor fi implementate”

- Advertisement -

Deputatul AUR de Gorj, Ionelia Priescu, cere partidelor parlamentare și reprezentanților Guvernului ca măsurile AUR pentru salvarea Complexului Energetic Oltenia și protejarea locurilor de muncă din sectorul energetic să fie implementate de urgență. Parlamentarul subliniază că, așa cum în cazul Azomureș măsurile AUR s-au dovedit optime, așa și soluțiile prezentate de AUR privind situația extremă de la CE Oltenia pot să salveze complexul.

„Romgaz și-a dat acordul pentru preluarea Azomureș, cel mai mare combinat de îngrășăminte chimice din România. O gură de oxigen nesperată pentru economia și industria românească. Ne încântă că la baza acestei decizii stă soluția care a fost pusă pe masă de AUR lunile trecute. Aproape 2.500 de mureșeni nu își vor pierde locurile de muncă datorită menținerii în funcțiune a combinatului care va prelucra gazul de la Romgaz, astfel încât produsul finit, îngrășământul necesar fermierilor, să rămână în România.

Tocmai din acest motiv, intervenția în cazul Complexului Energetic Oltenia este vitală și nu mai poate fi amânată la nesfârșit. AUR a prezentat în luna mai, la Târgu Jiu, un plan amplu pentru salvarea complexului, de care depind locurile de muncă a peste 6.000 de gorjeni. Am propus atunci fuziunea CE Oltenia cu Hidroelectrica și cu Transelectrica, pentru ca holding-ul creat să ofere energie la prețuri accesibile. În același timp, ne dorim oprirea decarbonizării. Grupurile energetice trebuie să rămâne în funcțiune până când România va dezvolta capacități alternative reale pentru a susține necesarul din sistemul energetic. Odată ce vom opri decarbonizarea, statul trebuie să se concentreze pe construcția de baterii naturale și hidrocentrale cu acumulare prin pompaj.

O țară care se află în criză și a cărei piață energetică se află în degringoladă își semnează singură sentința dacă merge pe o politică de închidere a capacităților de la Complexul Energetic Oltenia. Mai ales că toate problemele țin de deciziile politicile greșite care au fost girate de fostele și actuala guvernare.

Așa cum s-a dovedit în cazul Azomureș, AUR are soluții. Industria românească trebuie să rămână coloana vertebrală a economiei românești. Sistemul energetic trebuie să rămână un obiectiv de securitate națională”, a declarat deputatul AUR, Ionelia Priescu.

Articole recente

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.