Scandal în comuna Scoarța! Un preot în vârstă de 30 de ani și un alt localnic sunt cercetați pentru lovire sau alte violențe, după ce aseară ar fi agresat un vecin care se afla cu animalele la pășunat, pe terenul lor. Victima în vârstă de 61 de ani a fost transportată cu ambulanța la spital, în timp ce slujitorul Domnului s-a ales cu dosar penal. Bărbatul susține că la altercație ar fi participat și tatăl preotului, care practică aceeași meserie.
Scandalul a avut loc aseară, în jurul orei 20.00. Victima susține că a primit o bătaie soră cu moartea de la doi preoți, tată și fiu, dar și de la o rudă a acestora.
Unul dintre bărbații spre care este îndreptată vina susține că nu l-a agresat pe bătrânul care se afla cu animalele la pășunat.
Acesta a devenit agresiv cu jurnaliștii.
Localnicii se tem să vorbească despre cei doi preoți.
Polițiștii efectuează cercetări față de preotul în vârstă de 30 de ani și față de ruda sa, în vârstă de 46 de ani, sub acuzația de lovire sau alte violențe.


