Premierul Victor Ponta nu a vorbit la Târgu Jiu doar despre şcoală, ci şi despre infrastructură. El a promis că oraşul pe care îl reprezintă ca deputat va avea o şosea de centură, în cel mai scurt timp. DN 66, ce face legătura cu Rovinariul, va fi şi el în sfârşit reabilitat.
Şeful Guvernului a profitat de vizita făcută în Târgu Jiu, pentru a vorbi şi de vechea problemă privind drumul naţional 66. El a fost însoţit chiar de directorul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Mircea Pop. Victor Ponta a promis finanţare pentru proiectul cu care edilii târgujieni se laudă de ani de zile.
Mircea Pop a confirmat că o nouă firmă va fi desemnată în scurt timp drept constructor al sectorului de drum Rovinari-Bumbeşti-Jiu. Defileul Jiului va intra şi el în reparaţii.
Premierul s-a lăudat astăzi cu o nouă hotărâre de guvern, ce îi priveşte pe târgujieni şi anume trecerea unor imobile din patrimoniul Ministerului Apărării Naţional, în cel al consiliului local, pentru construirea de locuinţe.


