Pandurii joacă mâine primul meci din istorie în cupele europene la Târgu Jiu, cu estonii de la Levadia Tallinn. Gorjenii au nevoie de victorie la orice scor pentru a se califica în turul 3 preliminar al Europa League. În tur, la Tallinn, a fost 0-0. Dintre titularii din prima etapă a Ligii 1, Pustai nu-i poate folosi pe Nicoară și Lazar.
Pandurii au nevoie de gol la Târgu Jiu pentru a trece de modesta Levadia Tallinn. Balticii au venit în Gorj cu două zile mai devreme, semn că nu au renunțat la calificare după 0-0 în tur, la Tallinn. În ultimul meci de campionat, Levadia abia a învins ultima clasată, 2-1, joc în care și-a menajat câțiva titulari.
Pustai vrea ca elevii săi să rămână foarte concentrați, deși Pandurii are clar prima șansă la calificare.
De ajutor în Liga 1, Nicoară nu va fi în lot pentru returul cu Levadia, nefiind trecut pe lista UEFA. Nici Lazar nu va intra între buturi. Cel mai probabil, Stanca va începe titular în poartă.
Pustai nu va risca din primul minut și va trimite în teren ambii închizători, Anton și Breeveld. Obiectivul numărul 1 e să nu primim gol.
În tribunele Municipalului vor fi mai mulți spectatori decât la debutul în Liga 1, cu FC Brașov. Clubul a anunțat că a vândut în prima zi jumătate din biletele puse în vânzare, adică 3.500, iar abonații au acces gratuit la jocul cu Levadia. Astfel că jocul s-ar putea disputa cu casa închisă.
Levadia nu e o forță în deplasările din Europa. Estonii au 6 eșecuri în ultimele 7 deplasări, singurul egal fiind un 0-0 la Differdange, în Luxemburg.Ultimul succes din deplasare s-a înregistrat în 2007, 1-0 cu Pobeda Prilep din Macedonia.
3 victorii din 24 de deplasări a reușit în cupele europene, una dintre ele la „masa verde”.


