Premieră la cules de căpşuni

- Advertisement -

Bătălia pentru un loc de muncă în Spania se va da, în premieră, la Târgu-Jiu. Mii de femei din toată Oltenia au anunţat că sunt pregătite să culeagă căpşunile străinilor. Numai din Gorj, 200 de persoane s-au înregistrat la selecţia care va avea loc în ianuarie. Pentru prima dată, angajatorul nu mai cere cunoaşterea unei limbi străine pentru munca la câmp.

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj oferă 800 de locuri de muncă în Spania, la cules de căpşuni. Oferta este valabilă doar pentru femei. Pentru nici 7 ore de muncă pe zi, angajatele primesc aproape 40 de euro. Selecţia va avea loc la Târgu-Jiu, în luna ianuarie a anului viitor, dar înscrierile au început deja.

Şi ungurii vor să-i pună pe gorjeni la muncă.

Gândul că vor sta departe de familie îi determină pe unii să îi refuze pe străini, chiar dacă salariile sunt mult mai mari decât în România. Există şi cazuri în care tinerii sunt nevoiţi să stea acasă şi părinţii muncesc.

Angajatorii din străinătate oferă, în această perioadă, peste o mie de joburi, de zece ori mai multe decât în Gorj. În prezent sunt înregistraţi aproape 11.000 de şomeri, dintre care aproape 7.000 numai în mediul rural.

Articole recente