Alianța pentru Unirea Românilor (A.U.R.) lansează o campanie fără precedent în România. Este vorba despre „Angajăm primar”, demers prin care formațiunea politică pune la dispoziția românilor dornici să candideze la primării, consilii locale sau județene atât platforma electorală, cât și expertiza și documentele necesare.
Astfel,programul candidaților va fi semnat direct cu fiecare alegător sub forma de contract, iar formațiunea politică va fi garantul respectării acestuia. Fiecare contract semnat și nerespectat atrage pierderea sprijinului politic, respectiv a funcției.
Alianța pentru Unirea Românilor a anunțat și soluția pentru întoarcerea românilor plecați în străinătate – implicarea în comunitatea locală din țară, aspect realizabil în două etape: prima etapă este participarea la alegerile locale din 2020, iar a doua etapă vizează realizarea proiectelor în beneficiul comunității.


