Premiați la nunta de aur

- Advertisement -

Zi plină de emoții pentru 26 de cupluri din comuna Bălești care s-au reîntors în fața altarului după 50 de ani de căsătorie. Primarul localității, Aristică Paicu, a fost naș pentru cei care astăzi și-au reînnoit jurămintele în fața lui Dumnezeu. Pentru longevitatea anilor petrecuți împreună, edilul i-a răsplătit cu câte 100 de lei și o invitație la restaurant.

Au trecut și prin bune și prin rele de-a lungul celor 50 de ani de căsătorie, iar astăzi, au retrăit emoțiile zilei în care s-au cununat. Pe vremuri, miresele purtau costume populare și doar voalul arăta că în fața altarului se află doi tineri care își vor uni destinele pentru vecie. Astăzi, aceleași mirese s-au îmbrăcat mai cochet, iar ginerii au purtat costum.

Primarul comunei, Aristică Paicu este nașul cuplurilor care au participat astăzi la nunta de aur. Edilul speră ca obiceiul să devină tradiție în comuna pe care o conduce.

După ceremonia de la biserică, cuplurile au fost invitate la restaurant, să sărbătorească cum se cuvine.

Articole recente