Competiţia, ajunsă la a XIII-a ediţie, desfăşurată la Centrul chinologic “Dr. Aurel Greblea” Sibiu i-a strâns la start pe 25 dintre cei mai buni câini ai pompierilor, jandarmilor şi poliţiştilor. Timp de cinci zile, în perioada 3 – 7 octombrie, câinii specializaţi în căutare-salvare şi detectare explozivi şi droguri şi instructorii lor s-au întrecut în mai multe probe. Bebe, specializat în căutare salvare, şi-a arătat măiestria şi pregătirea în cadrul celor patru probe dintre care trei au constat în misiuni de căutare a 6 victime în medii ostile. La proba de disciplină, ce implică executarea întocmai a comenzilor instructorului, care testează inteligenţa, ascultarea, supunerea şi răbdarea, Bebe a obţinut 90 de puncte din 100 posibile.
După ce anul trecut cuplul chinologic hunedorean a obţinut, în cadrul acestei competiţii, locul V din cauza unei accidentări a lui Bebe, în acest an, cei doi, s-au clasat pe podium, ocupând locul III.


