Pregătiri pentru alegerile parlamentare

- Advertisement -

Şefii Prefecturii Gorj se pregătesc din nou de alegeri. Aceştia au aflat calendarul ce trebuie respectat, pentru scrutinul parlamentar, din luna decembrie. Politicienii vor intra în campania electorală pe 9 noiembrie, iar numărul secţiilor va fi aproximativ acelaşi ca şi la referendum.

Reprezentanţii Guvernului în teritoriu au început, pentru a 3-a oară în acest an, pregătirile specifice alegerilor. Ei au aflat, în urma unei videoconferinţe cu şefii de la Bucureşti, ce au de făcut, pentru ca gorjenii să îşi aleagă parlamentarii, fără incidente. Conform calendarului prezentat astăzi de subprefectul Sorin Arjoca, delimitarea celor 8 colegii va rămâne aceeaşi ca în 2008, preşedintele Biroului Electoral Judeţean va fi stabilit la începutul lunii octombrie, iar politicienii vor începe promovarea electorală pe data de 9 octombrie.

În ceea ce priveşte amplasarea secţiilor de votare, şefii Prefecturii vor să menţină formula de până acum, cu mici excepţii.

Deşi este la primul test de acest gen, prefectul Claudiu Teodorescu se declară optimist. Asta cu toate că la referendumul din luna iulie s-a iscat un scandal naţional pe tema listelor electorale, ce conţineau persoane decedate sau plecate din ţară.

Gorjenii sunt aşteptaţi la urne pe 9 decembrie, pentru a-i alege pe cei doi senatori şi  6 deputaţi, care să-i reprezinte în Parlamentul României.

Articole recente