Prefectul de Gorj, Iulian Popescu, în atenția procurorului general! Demisia?

- Advertisement -

Salutul nazist al prefectului de Gorj, Iulian Popescu, i-a adus acestuia o sesizare a Parchetului de pe lângă ICCJ. De altfel, pentru gestica necugetată și antisemită orice funcționar al statului ar trebui să-și dea demisia de onoare și să nu mai ocupe funcții publice. Urmare a articolelor publicate de TvSud și presafarastapani.ro, Centrul pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului (MCA România) a sesizat Procurorul General. Gestul regretabil al prefectului de Gorj a avut loc pe scena amplasată în fața a peste 1000 de cetățeni, veniți să asiste la un eveniment de partid. Cu atât mai grav este faptul că gestul simbolistic antisemit provine de la un înalt reprezentant al statului, prefectul unui județ, care trebuie să cunoască regulile și legile comunității.

Maximillianw Marco Katz, directorul MCA România, spune, printre altele, în sesizarea sa către Parchetul General:

“În condițiile în care Romania depune eforturi susținute și continue pentru a crea un sistem de control și de reducere a antisemitismului si a extremismului la nivel național, un astfel de gest din partea unui reprezentant al statului, este de neacceptat. Ca atare, solicităm implementarea măsurilor care se impun in astfel de cazuri, conform legislației în vigoare, legislație care interzice, intre alte manifestări, afișarea si folosirea simbolurilor și a mesajelor naziste.”

Prefectul Iulian Popescu este la o a doua gafă într-un interval de două zile, prima fiind cea prin care acuza Primaria Tg-Jiu ca face evaziune fiscală, distribuind masiv pe rețelele sociale un fake news grosolan.

Dar, in contextul salutului nazist, antisemit, indiferent de modul făcut, nu are nicio scuză și ar fi normal să-și dea demisia de onoare.

Vezi aici articol inițial: https://www.tvsud.ro/video-prefectul-de-gorj-iulian-popescu-alta-gafa-de-proportii-ce-o-fi-cu.html

Articole recente