Dezvaluiri in premiera la Tv Sud! Prefectul judetului Gorj, Cristinel Rujan, spune ca Romanescu a incercat sa induca in eroare opinia publica pentru a-și ascunde ilegalitatile. Potrivit prefectului, Romanescu nu semneaza nicio hartie, nici macar atunci cand se afla in institutie, iar delegatii sai sunt cei care semneaza documentele, lucru ilegal, spune prefectul judetului Gorj.
Cristinel Rujan a declarat că primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, devine un simplu purtător de cuvânt în instituția pe care o conduce, atunci când își deleagă atribuțiile.
Juriștii Prefecturii Gorj au stabilit că o parte din dispozițiile emise de primar nu respectă legea, astfel că neînțelegerea aceasta s-a mutat în instanță. Până la solutionarea acestora, primarul a suspendat împuternicirea Ramonei Nodea, și a altor angajați ai primăriei, puși să-i țină locul când este plecat din instituție.


