Predoiu, favoritul Olteniei

- Advertisement -

Cătălin Predoiu, vicepreședintele Partidului Democrat Liberal, a câștigat cursa pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidențiale în regiunea Oltenia. Sâmbătă au avut loc alegerile în cadrul organizațiilor județene. În toate formațiunile din Oltenia, Predoiu a obținut rezultate peste cele ale lui Gheorghe Falcă. În județul Gorj au votat pese 3000 de membrii de partid.

Democrat liberalii din județul Gorj au fost chemați sâmbătă la urme pentru desemnarea candidatului la alegerile prezindențiale. Pe liste au existat doi candidați, Cătălin Predoiu și Gheorghe Falcă.

Detașat, Cătălin Predoiu a câștigat alegerile, obținând 74,32% din sufragii, în timp ce  Gheorghe Falcă a fost votat de 25,64% dintre alegători.

Cătălin Predoiu nu a câștigat doar în județul Gorj. Acesta a obținut aproape 80% din voturile valabil exprimate în cele cinci județe ale regiunii Oltenia. Candidatul la alegerile prezidențiale, de anul viitor, din partea PDL, va fi desemnat la finalul organizării alegerilor pe întreg teritoriul țării. Cei doi candidați și-au prezentat proiectele de țară cu ocazia alegeriloe pentru desemnarea echipei de conducere a organizației județene, din data de 16 noiembrie.

Articole recente