Fostul candidat la alegerile prezidenţiale, Ninel Potîrcă, nu mai vrea să plece din arest. Acesta şi-a retras astăzi cererea prin care solicita control judiciar, chiar în momentul în care a fost adus în faţa judecătorilor de la Tribunalul Gorj. În aceste condiţii, instanţa l-a anunţat că menţine măsura arestării preventive şi în timpul procesului în care este judecat pentru dare de mită. Bărbatul este suspectat că i-a dat şpagă lichidatorului judiciar Matei Catrinoiu, care a şi alertat Poliţia.
După două luni de arest preventiv, afaceristul de etnie romă Ninel Potîrcă a aflat astăzi că va rămâne tot după gratii.
Bărbatul poate să formuleze contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Afaceristul a fost trimis în judecată pentru dare de mită, sub acuzaţia că i-ar fi dat şpagă unui lichidator judiciar. Ninel Potîrcă este suspectat că, în perioada octombrie – decembrie 2013, i-ar fi oferit lui Matei Catrinoiu suma de 20.000 lei pentru a se retrage din dosarul privind falimentul unei societăţi comerciale reprezentată de acesta sau pentru a avea o atitudine favorabilă intereselor sale. Pe 19 decembrie, bărbatul i-a dat lichidatorului judiciar 5.000 de lei, chiar în cabinetul acestuia.


